Atunci când inflamația se limitează la nivelul gingiei, afecțiunea se numește gingivită, iar în cazul în care acest stadiu a fost depășit, iar inflamația cuprinde osul, vorbim despre parodontită.
Gingivita de obicei precede parodontita. Totuși, este important de menționat că nu toate cazurile de gingivită se transformă în parodontite.
Gingivita
Reprezintă forma ușoară de boală parodontală și este localizată strict la nivelul gingiei, determinând înroșirea, umflarea și sângerarea cu ușurință a acesteia. Din păcate, se declanșează și evoluează nedepistată de către pacient deoarece produce un discomfort minim sau chiar absent în acest stadiu. Gingivita este cel mai frecvent cauzată de igiena orală inadecvată, factorul determinant fiind cel microbian. În stadiul inițial de gingivită, bacteriile se organizează sub forma plăcii bacteriene pe suprafețele dure din cavitatea orală, inclusiv pe restaurările fixe sau mobilizabile (obturații, lucrări protetice). Prezența acestor bacterii determină inflamația gingiei, care începe să sângereze la periajul dentar. Deși gingia este afectată, dinții au o implantare fermă în alveolele lor. În această fază nu s-a produs nici o pierdere ireversibilă de os sau a altor țesuturi de suport.
Din fericire, este reversibilă, cu o bună și rapidă rată de vindecare în cazul unui tratament profesional și o igienă orală la domiciliu corect efectuată.
Alți factori favorizanți ai gingivitei sunt: diabetul, fumatul, vârsta înaintată, predispoziția genetică, boli sistemice, stresul, regimul alimentar dezechilibrat, pubertatea, fluctuațiile hormonale (menstruație, sarcină, menopauză), infecția cu HIV, consumul de droguri și administrarea anumitor medicamente.
Parodontita
Dacă gingivita nu este tratată, ea poate avansa la stadiul de parodontită. Factorul determinant rămane cel microbian, care se găsește în placa bacteriană și tartru. Cu timpul, placa bacteriană se poate extinde și se va dezvolta sub linia gingiei, între rădăcină și os. Toxinele produse de bacteriile din placă irită gingiile, provocând un răspuns inflamator cronic din partea organismului. Mai exact, organismul, ca urmare a acestei reacții, începe să secrete local anumite substanțe care distrug țesutul osos în care stau ancorați dinții. Gingiile se dezlipesc de pe dinți și formează spații retentive („buzunare”), numite pungi parodontale, în care se dezvoltă infecții. Pe măsură ce boala avansează, pungile se adâncesc și astfel, cantități din ce în ce mai mari de os și gingie sunt distruse. Adesea, acest proces distructiv care conduce la mobilitatea si pierderea dinților, are simptome foarte discrete, greu sesizabile de către pacient.
Există mai multe forme de parodontită, însă cele mai comune sunt:
- Parodontita agresivă – apare la pacienți sănătoși clinic și evoluează extrem de rapid, distrugând în scurt timp cantități mari de os.
- Parodontita cronică – se caracterizează prin inflamarea țesuturilor de susținere a dinților și pierderea progresivă a atașamentului gingival și a osului. Reprezintă forma de parodontită cea mai des întîlnită, fiind caracterizată de formarea pungilor și/sau retracția gingiei. Chiar dacă este caracteristică adulților, aceasta poate să apară la orice vârstă, alternând în progresia sa perioade de evoluție lentă cu perioade de evoluție rapidă.
- Parodontita ca manifestare a bolilor sistemice – debutează frecvent la vârste fragede, fiind asociată cu boli cardiace, pulmonare sau cu diabetul zaharat.
- Parodontita ulceronecrotică – se caracterizează prin necrozarea țesuturilor de susținere a dintelui – gingie, ligament parodontal și os. Apare frecvent la pacienții cu afecțiuni sistemice, cum ar fi infecția cu HIV, malnutriția și imunosupresia.